Stefan Bradea de la Bad Unicorn aduce filme de artă în România deja de mulți ani. Printr-o întâmplare ne-am revăzut după mulți ani (2017 în Piața Victoriei) iar aseară m-a invitat la avanpremieră la Io Capitano.

În mod normal aș fi evitat acest film fiindcă lucrul cu trauma și suferința omenească îmi e suficient în cabinet. Dar aseară am ales să văd povestea drumului unor oameni spre Europa. Oamenii pe care îi vedem în jurul nostru când mergem în vacanțe și cam strâmbăm din nas că ni se pare că nu suntem în siguranță. Oamenii care mai nou lucrează și pe la noi și ne strâmbăm și mai tare ba că nu ne place culparea pielii lor, ba că nu ne vorbesc limba, ba că nu-s creștini, ba că ne iau locurile de muncă.

Natura umană e mult mai fragilă decât ne place să credem. Ne dezumanizăm extraordinar de ușor, fie pentru că trăim în prea mult confort, prea multă bogăție, fie pentru că trăim în prea multă suferință. Ceea ce ne face să rămânem oameni este iubirea de ceilalți și autocontrolul. Avem nevoie să ne putem controla mândria, megalomania, violența. Avem nevoie să putem iubi omul de lângă noi doar pentru că e om.

Din confortul lumii noastre vestice ni se pare că suntem emancipați. Despre Dumnezeu spunem că a murit și găsim mândrie în asta. Realitatea e că față cu suferința și singurătatea nu suntem cu nimic mai buni decât niște fiare în sălbăticie. La fel ca în The Triangle of Sadness, granița între civilizație și sălbăticie e fină ca o peliculă transparentă. După colț zace bestia din noi și singurul lucru care o poate domoli e iubirea, pentru că doar ea dă siguranță. Iar când ești singur cuc și în suferință iubirea e Dumnezeu, indiferent de care religie e. Atunci poți găsi un bob de siguranță în care să te ancorezi. Moartea nu e problema, moartea e o eliberare. Problema unei vieți dezumanizate e cum domolești fiara din tine.

Dacă ne-am permite să simțim mai profund suferința noastră și a celor de lângă noi am fi niște oameni mai buni într-o lume mai bună. Am învăța să reparăm ce e greșit în loc să ne ascundem iar mizeria și suferința să se polarizeze și să se perpetueze. Mergeți la film și gândiți-vă că voi sunteți fiecare din personajele acelea: și băiatul care pleacă, și mama lui, și torționarul, și baștanul milos care îl cumpără ca scalv, și fata de la dispeceratul SOS, și oamenii din barca cu care ajunge în Italia. Apoi țineți minte fiecare experiență și purtați-vă cu oamenii din jurul vostru pornind de aici.

Mulțumesc Stefan Bradea pentru invitație. Filmele pe care le aduci în România ne dau șansa să fim mai buni.