Vezi

David Blaine este un iluzionist și artist de anduranță. Acesta e canalul lui de YouTube. E un caz interesant de ce poate face autocontrolul extrem. 

 

Exerciții de creștere a autocontrolului. Ele vizează funcții automate pentru că vrei să readuci în câmpul conștient ceva ce a devenit automat. Aceasta e o abilitate tranzitivă și poți deveni tot mai tare la asta. Se poate aplica la mers sau spălat pe dinți dar și la dependențe, gânduri automate sau crearea de obiceiuri noi. Așa că pune-te pe treabă!

 

Exerciții de făcut vreme de o lună, zilnic: 

  • spală-te pe dinți cu mâna stângă (dacă ești dreptaci) 
  • controlează-ți postura pe tot parcursul zilei vreme de o lună
  • fii atent la felul în care pășești, la felul în care talpa atinge solul
  • controlează-ți respirația de câte ori îți aduci aminte, astfel încât să fie profundă, abdominală.

 

Mergi mai în profunzime

Dat fiind că de multe ori intervenția orientată pe problemă eșuează, de data asta vreau să caut care sunt premisele unei autodiscipline sănătoase, care funcționează pe termen lung. Odată înțeles și reparat ce se întâmplă la acest nivel, tratarea problemei prezente ar trebui să se deblocheze și să curgă natural.

 

Astfel vorbesc despre relația dintre: 

  • dorință și autocontrol 
  • autoritate externă și conștiința de sine – corespondentul intern al autorității. 

 

De unde vine autocontrolul sau lipsa lui?

În spatele auto controlului stă relația cu autoritatea, controlul extern. În matricea aceasta de relație am fost modelați, tot în ea putem să ne remodelăm pe noi înșine și modelăm mai departe lumea în care trăim. Autoritatea sunt părinții, profesorii, societatea, cultura, tradiția, fie ea laică sau religioasă. Bazele autocontrolului sunt conștiința de sine și relația cu autoritatea. 

 

Autocontrolul este o formă de autoconstrângere. Eu în raport cu mine sunt și autoritate, și supus. Atunci când am autodisciplină am o relație de colaborare între aceste două ipostaze ale mele, cea de autoritate și cea de supus. Autodisciplina este capacitatea mea internă de a urma regula când o fixez eu și tot eu mă constrâng să o respect. 

 

Atunci când nu fac ce îmi propun, deși eu îmi propun, în relația dintre aceste două ipostaze ale mele a apărut un conflict interior care blochează cooperarea și acțiunea. Acest conflict e în majoritatea cazurilor inconștient, fiindcă: 

  1. E un conflict vechi și
  2. Am învățat să ascund motivele reale pentru care nu mă supun.

 

Atunci când mă supun unei reguli sau unei structuri din exterior e ceva mai simplu, fiindcă nu am conflictul în interior, ci în exterior. Asta înseamnă că e mai ușor să atac autoritatea dacă am chef (bârfesc, mă plâng, critic, reclam sau chiar mă răzvrătesc) sau nu mă mai supun dacă decid că îmi permit și altfel nu se mai poate. De asemenea, autoritatea mă poate constrânge mult mai ușor dacă e în afara mea. Eu pe mine nu mă voi constrânge prea eficient fiindcă tot eu sunt cel/cea care mă protejez, ceea ce face să îmi pierd obiectivitatea și eficiența. 

 

Tu ce fel de stăpân ai?

Toată organizarea noastră, atât în exterior (familie, stat, economie), cât și în interior (viața noastră intrapsihică) urmează o structură de putere și respectă o ierarhie. Cineva comandă și cineva execută. Cineva are puterea și cineva cedează puterea iar scopul este o șansă mai mare la supraviețuire. Asta nu înseamnă că toate structurile sunt ordonate frumos, bine sau eficient. Înseamnă doar că au o ordine și că există un raport de putere, indiferent că ne convine sau nu. Unele orașe sunt mai mult ca Istanbul, Napoli sau București, altele sunt mai mult ca Paris, Geneva sau Hamburg.

 

Raportul de putere din interiorul tău îți e probabil familiar în metafora elefantului și călărețului. Mie cel mai mult îmi place analogia dintre un câine și un stăpân. Un câine și stăpânul său pot fi o pereche fabuloasă, pot face lucruri extraordinare împreună, se pot juca, pot trece prin situații dificile împreună și pot avea o loialitate și un atașament reciproc cum lumea oamenilor rar oferă. La celălalt capăt al spectrului, pot fi de o nefericire rară, câine și stăpân, și un pericol pentru ei înșiși și pentru cei din jur. Nu poți să colaborezi cu un animal, fie el și domesticit, dacă nu stabilești o relație de încredere și dacă animalul acela, care poate deveni oricând periculos și de nestăpânit, nu te iubește și nu are încredere în tine și nu decide să ți se supună pentru că știe că vei avea grijă de el.  

 

Necazul e că istoric relația asta câine/stăpân s-a bazat pe forță, frică și constrângere. Ori de câte ori vorbim de control, ordine sau disciplină accentul e pe constrângere și pedeapsă. Iar la polul opus, de câte ori vorbim despre libertate și spirit neîngrădit, de fapt adesea e neglijență și abandon. La fel se întâmplă și când vorbim de auto disciplină și auto control: acestea sunt feluri în care ne constrânge noi pe noi înșine și o facem după modelul pe care l-am primit. Fie apelăm la o formă de agresivitate, fie suntem neglijenți și ne abandonăm. Nimeni nu vrea să sufere, să își facă rău, să trăiască în frică și să se depriveze, după cum nimeni nu vrea să accepte o autoritate care e nesigură, arbitrară sau absentă.

 

Modelul de bază pentru autocontrol este unul părinte/copil, mentor/discipol. Privim controlul și disciplina așa cum ne-au fost predate de cei care ne-au învățat: părinți (sau figura de îngrijire), învățători, profesori. Dacă am învățat să cooperăm pe bază de încredere în ”stăpân” și mulțumiți că suntem bine îngrijiți, atunci am făcut treabă bună din proprie inițiativă și cu plăcere. Am avut loc să creștem, să ne dezvoltăm, să devenim autonomi și în același timp să fim în siguranță și să avem o limită sănătoasă. Dacă am învățat să facem de frică și de rușine în multe feluri progresul s-a blocat iar relația cu „stăpânul” e o combinație de atașament – frică, datorie – respingere, dependență – rebeliune și mult conflict intern. Energia e blocată în a ține sub capac aceste lupte interne în loc să meargă spre dezvoltare într-un tandem suportiv părinte/copil, mentor/discipol. 

 

Cum faci să cooperezi mai bine cu tine?

Ce te faci când ai nevoie să fii propriul tău stăpân și nu faci treabă bună? Ce face stăpânul unui câine mare și puternic dacă relația e proastă? Ce te faci când fluturi ca un steag în urma unui câine care a simțit o cățelușă? Ce te faci când nu poți opri un animal care atacă? Cum te oprești pe tine însuți când impulsivitatea preia controlul, când dintr-o dată nu mai ești chiar așa de sofisticat/ă cum îți închipuiai, în ciuda hainelor pe care le porți, a tehnologiei pe care o folosești și a pretenției la civilizație? … pentru că uneori suntem atât de slabi cât forța dorințelor noastre. 

 

Nu mă crezi? Gândește-te numai la mirosul mâncării preferate sau la bani sau la sex sau la putere sau la simpla posibilitate de a sta degeaba în loc să muncești. Ce te gâdilă pe tine… Ce faci atunci cu animalul din tine care zice vă vrea? Cât poți să îl ameninți? Cât poți să îl bați? Cât poți să îl minți? La un moment dat o să se opună, o să te atace, o să fugă… Și atunci ce faci?

 

Cheia pentru un bun auto control și pentru autodisciplină stă în modelul de relație cu autoritatea pe care îl ai. Orice exercițiu, orice strategie de planificare pentru atingerea obiectivului se bazează pe relația asta. Toate tehnicile minune de productivitate pe care le poți învăța la serviciu eșuează dacă tu și câinele tău nu faceți echipă. Uneori e evident, alte ori e subtil. Dacă încerci și nu îți iese, dacă te împotmolești sistematic undeva pe drum sau amâni mereu caută aici, în relația asta. Verifică cum te înțelegi tu cu tine, ce părere ai despre tine ca discipol sau copil, ce părere ai despre tine ca mentor sau părinte, ce convingeri ai despre ce înseamnă disciplina, limitele, regulile. Cel mai probabil, dacă ai dificultăți când vine vorba de autocontrol, te vei găsi la una din extreme: prea mult control și prea puțină libertate, prea multă libertate și prea puțin control. Sănătatea se află la mijloc. Funcționezi cel mai bine când găsești măsura între extreme și găsești soluții care combină elemente de la ambele capete. 

 

Conștiința de sine înseamnă putere

Oamenii au o capacitate specială, aceea de a fi conștienți de ei înșiși, de a se recunoaște pe sine în oglindă și de a se vedea așa cum sunt. Capacitatea asta ne permite să fim propriul nostru stăpân. Să decidem ce obiective să avem și ce reguli să urmăm iar apoi să ne uităm la noi și să ne autoevaluăm. În funcție de ce vedem noi la noi și de coerența noastră interioară dormim mai bine noaptea, fiindcă avem conștiința mai liniștită. 

 

Cu cât fugim mai mult de noi înșine, de propria noastră conștiință, cu cât o anesteziem mai mult, cu atât suntem mai departe de potențialul nostru și cu atât suntem mai fragili. Ne mințim stăpânul și ne amăgim cu plăceri. Costuri există întotdeauna, chiar dacă nu vrem să le vedem. Uneori e sănătatea, alte ori e somnul. Poate e relația cu partenerul/a sau cu copilul/ii. Poate e cariera. Undeva costul există și de obicei e o formă de nefericire care se cere compensată și ascunsă de o plăcere ușor accesibilă.

 

Avem conștiință de sine. Avem deci capacitatea de a exercita control asupra propriilor noastre pulsiuni, mai mult sau mai puțin oportune. Ce relație avem cu propria noastră conștiință depinde până la un punct de ce model de autoritate am avut. Dar de la un punct încolo, pe lângă conștiință de sine, avem și putere de decizie în propria viață. Dacă nu am o relație bună cu mine însumi/însămi, dacă nu pot fi un/o stăpân/ă bun/ă eu pentru mine, pot să refac relația asta.