Azi vorbesc despre:

  • cine a descoperit stresul,
  • resurse de la Stanford Mind Body Lab pentru a-ți schimba atitudinea și

    comportamentul și

  • cum fac eu să am autodisciplină și să fac o schimbare la mine.

Să aveți o săptămână cu spor!

I Stresul este sarea și piperul vieții

Părintele stresului este Hans Selye, medic endocrinolog maghiar, emigrat în Canada în anii ‘30. A arătat în ce fel stresul prelungit induce un răspuns hormonal autoimun care în timp conduce la ulcere, tensiune arterială crescută, ateroscleroză, artrită, boală de rinichi și reacții alergice (astm, dermatite etc). Cu el a început valul imens de cercetări și de literatură pe tema stresului. Află mai multe despre sindromul de stres aici.

II Schimbă-ți atitudinea față de stres

SPARQtools de la Stanford: aici găsiți resurse care să vă ajute să vă raportați sănătos la stres. Le puteți folosi individual sau la serviciu. Sunt instrumente dezvoltate de Stanford Mind Body Lab

III E stresant să fii autodisciplinat?

Pe unde sunteți cu lucrurile la care vă gândeați la finalul lui 2023? Mai țineți minte ce vă doreați? V-ați apucat de ceva, aveți un plan de acțiune?

Dacă sunteți ca majoritatea lumii, probabil ați cam uitat de ele. Dar nu vă faceți griji, sunt aici să vă sâcâi și să vă aduc aminte că probabil voiați ceva. (ca și mine, de altfel)

Autodisciplina este capacitatea de a-ți controla comportamentul, emoțiile și impulsurile pentru a atinge obiective specifice sau pentru a adera la un anumit set de standarde. Implică să faci alegeri care nu sunt nici ușoare, nici plăcute pe termen scurt dar care conduc la succes pe termen lung și la dezvoltare personală. Autodisciplina necesită concentrare pe obiectiv, motivație și capacitatea de a rezista distragerilor sau tentațiilor.

De exemplu, dacă îți dorești să fii mai ordonat/ă asta presupune:

  • să ai o motivație să te ordonezi, să conteze pentru tine să fii ordonat/ă
  • să îți păstrezi obiectivul în vizor pentru perioade lungi de timp, până când reușești să ai o rutină de comportament automată (un an, doi, NU 30 de zile)
  • să îți planifici un comportament dezirabil și să îl aplici până devine automatism (un an, doi, NU 30 de zile)
  • să ai strategii care te fac să te ții de comportament chiar și atunci când nu ai chef
  • să pornești de la premisa că această constrângere autoimpusă îți face bine și nu rău.

În experiența mea cuiul lui Pepelea când vine vorba de autodisciplină este să îți rezolvi conflictul interior între partea din tine care vrea ceva care se obține cu efort (mai orice pe lumea asta ) și partea din tine care nu vrea să facă efort.

Cum fac eu (în cabinet și pentru mine însămi)

Știi cum se caută acul în carul cu fân? Se dă tot fânul la o parte, fir cu fir, și rămâne acul. Da, e o glumă enervantă. O știu de la proful meu de filosofie din cls. a XII-a. Dar strategia e foarte bună!

De prea multe ori ne aruncăm să rezolvăm ceva, facem planuri dar nu ne uităm la ce anume împiedică să se întâmple ceea ce ne dorim, nu ne uităm la contextul în care există problema. Or, de obicei contextul e cel care a generat problema. Când vine vorba de minte și corp e foarte important să știm (există argumente, nu e o credință) că noi avem o tendință naturală spre sănătate/supraviețuire, atât fiziologic, cât și psihologic. Noi tindem să fim mai bine. Doar că definiția acestui bine poate să fie alterată în funcție de „gunoiul” emoțional sau intelectual pe care îl purtăm cu noi, respectiv de contextul în care am evoluat intelectual și emoțional.

Mai este apoi convingerea că dacă am destulă voință și mă încăpățânez tare și pentru mult timp o să îmi ating obiectivul. Cred că e greșit din multe motive, dar mă rezum la două. Voința sau încăpățânarea nu sunt soluțiapentru că a) Voința e o forță inconstantă, apare aleator și scade repede, deci nu ne putem baza pe ea (după cum probabil v-ați prins deja din proprie experiență). b) Încăpățânarea e o formă de rigiditate intelectuală și emoțională, deci incompatibilă cu dezvoltarea.

 

Așadar, cum fac eu să obțin o schimbare de comportament care cere autodisciplină?

  1. Investighez toate credințele care susțin atitudinea de a nu face ce mi-am propus. Ex. cu ordinea: e greu, e plictisitor, nu am timp, numai oamenii plictisitori fac ordine, problema e contextul, nu eu, am alte lucruri mai interesante/plăcute de făcut, e greu să mă țin de un obicei de făcut ordine  etc.
  2. Aleg top 3 probleme, în funcție de intensitatea reacției emoționale pe care o identific. De exemplu „numai oamenii plictisitori sunt ordonați” are potențial să fie o problemă mare pentru că îmi atacă identitatea. Apoi e problema disconfortului generat de acest comportament nou. A treia poate ar fi convingerea că e o problemă care nu ține de mine, eu nu fac ordine pentru că sunt într-un context în care degeaba fac, sau ceva de soiul ăsta.
  3. Analizez convingerile din punct de vedere rațional/cognitiv, cu argumente pro și contra, încerc să le dezmint și să am o atitudine echilibrată în argumentare. (cam plictisitor, știu)
  4. Calmez reactivitatea emoțională (mai ales reacția de încăpățânare de a crede ceva anume) cu tehnica tapping (tapotarea unor puncte din acupunctură de pe față, mâini și trunchi). Asta e de obicei cel mai interesant și cel mai eficient. Ex. credința cu „numai oamenii plictisitori fac ordine” are legătură cu reacția mea la persoane cu tulburare obsesiv-compulsivă întâlnite în cursul vieții.
  5. Fac recadrare pentru felul în care mă raportez la disconfortul generat de schimbarea pe care intenționez să o fac. Ex: Nu e o problemă că e greu, rău, supărător, stresant etc. Din contră, am nevoie de niște disconfort în viața mea ca să îmi cresc în mod constant reziliența. În plus, sunt în situația privilegiată în care pot să aleg ce disconfort să am și cu ce scop. Asta mă ajută la problema punctuală dar mă va ajuta și pentru situațiile când disconfortul, stresul va veni pe nepregătite. Am nevoie să fac să îmi fie greu. E sănătos să mă confrunt cu frustrare și constrângere și să fac efort.
  6. În acest punct ar trebui să am drum liber către obiectivul pe care mi l-am propus. Îl pun pe hârtie, verific ce reacție am, dacă mai simt că mă oprește ceva. Dacă mai e ceva reiau procesul descris mai sus. Dacă nu, fac un traseu pentru cum voi ajunge de unde sunt acum la unde/cum vreau să fiu, descriu unul sau mai multe comportamente care mă vor conduce acolo, fac programul de implementare și fixez puncte de verificare. În principiu folosesc acronimul SMART Ex: vreau să fiu ordonată, adică să am ordine pe birou, în bibliotecă, în mailuri, în calculator etc. Îmi dau 6 luni să am ordine în toate aceste aspecte. Voi face curat pe birou la finalul fiecărei zile de muncă, voi face curat în folderul X, Y, Z din calculator în fiecare vineri la ora 3 etc. Verific în ultima vineri a fiecărei luni unde sunt față de ce mi-am propus. Examinez ce nu a mers și reiau procesul de investigat credințe și reacții emoționale care mă încurcă dacă descopăr că m-am blocat pe drum.

Concluzie

Autodisciplina e apanajul maturității și sănătății. Presupune să îți placă să te schimbi și să înveți, să îți placă să te pui la încercare și să simți disconfort și să accepți o formă de autoritate, în cazul acesta a ta asupra ta. În majoritatea cazurilor eșuăm pentru că ne aruncăm în rezolvarea problemei și ignorăm contextul în care se află problema noastră. Experiența mea este că dacă faci un context propice rezolvării problemei, lucrurile vor curge natural spre soluție. Dacă îți rezolvi convingerile care te încurcă restul e o plimbare plăcută.