Charles Darwin: It is not the most intellectual of the species that survives; it is not the strongest that survives; but the species that survives is the one that is able best to adapt and adjust to the changing environment in which it finds itself.

În ultimele cinci articole am vorbit despre ce este stresul, cum se manifestă în minte și în corp și direcții din care putem interveni asupra sa.

Începând cu articolul de azi voi duce discuția mai departe, la conceptul de reziliență. Am stabilit deja că stresul este inerent vieții. Dar viața poate fi mai mult decât supraviețuire. Viața poate fi despre a evolua permanent, despre a înflori și a-ți manifesta potențialul.

Când avem reziliență, avem control și putere în propria viață, învățăm din adversități și devenim mai competenți și mai puternici.

Ce este reziliența

Viața e incertă și imperfectă și la fel suntem și noi, nu știm tot și nu putem tot. Reziliența este acea abilitate care ne permite să progresăm prin evenimentele stresante.  Reziliența este o ancoră emoțională și psihologică care ne permite să ne adaptăm și în cele din urmă chiar să înflorim în urma experiențelor prin care trecem. Reziliența este forța care ne împinge spre dezvoltare personală, sănătate fizică și psihică și succes. Reziliența este cea care ne permite să transformăm o problemă într-o oportunitate, să învățăm din eșecuri și să ieșim din aceste experiențe mai puternici și mai competenți. Reziliența aduce curaj și încredere. Reziliența transformă adversitățile într-un catalizator pentru dezvoltare și este un element fundamental în construirea unei vieți împlinite și cu sens. Reziliența nu este ceva cu care ne naștem (decât în plan fizic), este ceva ce învățăm. Reziliența se formează în raport cu adversitățile prin care trecem și are nevoie să îți parcurgi propria odisee. Temelia rezilienței este mentalitatea noastră: credințele și convingerile noastre de viață.

Mentalitatea e punctul de start

Imaginați-vă doi bărbați cărora le place munca lor dar nu sunt prea bine plătiți și fac multe ore suplimentare. La un moment dat se schimbă ceva în organizarea companiei și amândoi sunt concediați. Unul dintre ei interpretează situația ca pe o oportunitate și ca pe o trezire. Stătea de mult într-un loc unde nu îi era bine. Se întreabă de ce nu a făcut ceva mai de mult, își analizează situația, decide că a fost comod și puțin temător și că pe viitor va fi mai atent la asta iar pentru moment se mobilizează să își găsească altă slujbă. Lucrurile se aranjează relativ rapid. Al doilea bărbat în schimb se simte trădat, exploatat, nedreptățit și se blochează în resentimente față de fostul loc de muncă și lume în general. A muncit atît de mult, a fost tratat nedrept, nu e apreciat, de ce i se întâmplă tocmai lui asta? Amână să meargă la interviuri, când o face are o atitudine resentimentară, certăreață și nu inspiră încredere. Trei luni mai târziu tot nu are o slujbă, bea mai mult, fumează mai mult și se ceartă cu partenera.

Primul bărbat s-a adaptat, și-a focusat atenția pe ceea ce stătea în puterea lui să schimbe și pe ce anume a contribuit el ca să ajungă în această situație, și-a învățat lecțiile și a făcut ce era necesar ca să își găsească o slujbă.

Al doilea bărbat s-a focusat pe ce i s-a făcut și cum asta e nedrept. Deși adevărat, este nefolositor fiindcă nu stă în puterea lui să influențeze aceste lucruri, cel puțin nu în mod direct. De asemenea rămâne blocat într-o problemă mai veche, una de atitudine. În loc să se ocupe să își găsească o nouă slujbă, se preocupă de nedreptatea lumii față de el și cum ar putea corecta asta. În plus, se accentuează niște comportamente nesănătoase pe care le folosește ca să își anestezieze emoțiile: consumul de tutun și de alcool. Asta îi afectează și mai mult sănătatea fizică și psihică, relația cu partenera, bugetul și șansele de viitor.

De unde atitudinea asta?

De unde diferența aceasta între cei doi? Diferența bine din atitudinea față problemă, din povestea pe care fiecare și-o spune despre viață în general și cum interpretează în contextul personal acest eveniment particular.

Atitudinea noastră este formată dintr-o serie de convingeri și credințe. În marea lor majoritate ele nu sunt neapărat raționale, sunt concluzii pe care le-am tras despre lume și locul nostru în ea de când eram foarte mici; de asemenea mai sunt reguli care ne-au fost spuse de-a lungul întregii vieți de către oamenii din preajma noastră (părinți, profesori, rude, prieteni). Este un soi de înțelepciune populară dar cam incoerentă și niciodată revizuită atent.

Creierul nostru iubește eficiența și scurtăturile, îi place mult să automatizeze, să scoată repede reguli din ceva și apoi să pună pe pilot automat. De asemenea creierul nostru știe că trebuie să ne ferească de pericol și suferință cu orice preț. De fiecare dată când ni se întâmplă ceva rău mintea noastră interpretează situația în pripă și sub imperiul emoțiilor și trage niște concluzii. Lucrurile stau aproape similar și cu evenimentele pozitive din viața noastră, cu mențiunea că e nevoie de multe evenimente pozitive ca să tragem o concluzie că viața e bună și să ne putem relaxa și uneori e nevoie de un singur moment negativ ca să tragem o concluzie că e pericol. Suma acestor situații de viață formează credințele cu care operăm automat. Ele formează viziunea noastră despre viață. Lăsate neexaminate se pot dovedi extrem de problematice și limitative.

Să revenim la exemplul celor doi  bărbați. Poate primul pornește de la o convingere că o să fie bine în cele din urmă și că există întotdeauna o soluție. Poate viața sa în familie i-a demonstrat asta. Poate în experiența sa de viață a învățat că dacă îți examinezi deciziile și acțiunile care te-au dus într-un punct din viața ta poți să înțelegi cum să ai mai mult control asupra vieții tale data viitoare și cum să ajungi unde îți dorești. Al doilea bărbat în schimb pare să opereze din complet alte convingeri. Pare să fie convins că lumea e un loc nedrept și că lui personal i se face mereu o nedreptate. Pare convins că situația în care se află este în întregime responsabilitatea altcuiva și nu a sa. El a fost cuminte, s-a sacrificat pe sine și a primit înapoi exploatare și abandon. Cel de-al doilea bărbat se plasează într-un rol de victimă, de neputință, se vede mic.

Cum îți poți schimba atitudinea?

Întrebarea este cum faci să îți schimbi atitudinea și convingerile dacă te găsești într-o situație similară cu acest al doilea bărbat?

În terapie eu combin trei căi:

  • analizăm rațional convingerile și încercăm să le restructurăm,
  • investigăm care sunt evenimentele de viață sau convingerile preluate care susțin acele credințe și
  • dezamorsăm (cu tapping sau hipnoză) emoțiile puternice care le susțin.

De ce? Pentru că rațiunea are limitele ei. Uneori ce e cel mai important de făcut este să calmăm reacția emoțională pe care o avem la un gând sau la o amintire. Ce poți face asta singur? Mai jos este un exercițiu pe care îl poți practica tu. Evident, are limitările sale și nu ține loc de lucrul cu un specialist, dar este un punct foarte bun de start.

Exercițiu de identificare a credințelor limitative

1. Introspecție

Fă o listă cu ce convingeri ai despre viață în general, despre locul tău în lume, despre ce îți este sau nu permis pe lumea asta. Pentru inspirație te poți gândi la situații dificile din viață și vezi ce credințe ți-au determinat atunci deciziile și comportamentele.

2. Analiză rațională

Analizează aceste convingeri din punct de vedere rațional și verifică dacă se strecoară vreuna din următoarele erori de judecată: gândire în alb și negru, catastrofizare, generalizarea, omnisciența/cititul gândurilor, imperativul trebuie. Aplică pentru fiecare caz exercițiile din articolul Descâlcește-ți gândurile.

Pentru fiecare convingere în parte identifică experiențele sau persoanele care au contribuit la formarea și cristalizarea ei.

3. Calmează reacția emoțională

Alege o experiență de viață care a contribuit la formarea unei credințe/convingeri. Identifică ce emoție simți legat de acea situație și de acea convingere. Observă dacă există tensiune în corp și unde. Evaluează intensitatea emoției pe o scară de la 1 la 10. Evaluează intensitatea încordării musculare de la 1 la 10. Cu atenția fixată pe acel eveniment și pe acea emoție fă exerciții de respirație după cum urmează. Serii de câte 5 minute inspir 4 timpi/expir 6 timpi, 6 respirații pe minute. Pe expir relaxez toată încordarea din corp. După fiecare serie de 5 minute evaluează intensitatea emoției, intensitatea încordării în corp și cum evoluează gândurile despre eveniment și convingere. Repetă exercițiile de respirație până când intensitatea emoției și încordării scade sub 4. Încheie cu un exercițiu de relaxare musculară treptată, așa cum e descris aici. Reia procesul pentru fiecare convingere limitativă pe care ai identificat-o și amintirile aferente.

***

Se prea poate să îți fie dificil să lucrezi singuri/ă. Se prea poate să trăiești emoții intense. Dacă în orice moment simțiți că e prea greu sau prea mult să lucrezi singur/ă caută-ți un terapeut cu care să parcurgi procesul. Nu lăsa lucrurile așa. Ai descoperit o problemă, abordează-o cu reziliență.