Încep seria asta de articole despre stres și reziliență cu două gânduri în minte: 

  1. problema nu e stresul, problema e lipsa de reziliență,
  2. până nu învățăm să ne liniștim emoțiile nu avem control asupra viitorului nostru.

 

Voi publica în fiecare săptămână câte o un text care să vă ajute să vă înțelegeți mai bine și să vă creșteți reziliența. Vreau să ajungeți la o percepție clară și personală a stresului în viața voastră iar pornind de aici să vă dezvoltați propria strategie și propria tactică pentru o reziliență cât mai bună.

 

O tentativă de definiție – stresul

Există stres bun și stres rău. Stresul rău este orice îmi produce neplăcere, disconfort. Senzația de neplăcere sau disconfort fizic sau emoțional este de primă instanță o reacție inconștientă, spontană, automată. Cu cât neplăcerea sau disconfortul sunt mai intense și de durată mai lungă, cu atât mai profund și mai intens nivelul de stres pe care îl experimentez. 

 

Ce anume reprezintă neplăcere sau disconfort depinde de la individ la individ. Nu are sens să mă  judec pe mine sau pe altul pentru că mă stresez prea mult sau prea puțin pentru lucruri prea mici sau prea mari. Cum receptez și interpretez stresul depinde de o serie de variabile personale: 

  • ce am moștenit de la părinți (biologic, emoțional și comportamental), 
  • structura mea de caracter (un dat natural), 
  • ce experiențe de viață am avut (cu precădere între 0-7 ani), 
  • cum am învățat (spontan sau deliberat) să mă adaptez la adversitate,
  • etapa de viață în care mă aflu,
  • contextul particular (aici și acum pot sau nu X). 

 

Un pic de neurologie – mecanismul stresului

Într-un sens larg stresul este o formă de încordare, de rigiditate, de intrare în apărare atât fizic, cât și emoțional și cognitiv. 

 

La nivel fizic stresul este o reacție la nivel de sistem nervos, respectiv voi petrece mai mult timp cu sistemul simpatic (hiper)activ. Sistemul simpatic este responsabil de reacția luptă sau fugi și este o ramificație a sistemului nervos autonom, cel care controlează funcționarea organelor interne. De ce e important să înțelegeți asta? Pentru că de aici derivă următoarele:

  1. Reacția la stres e organică, spontană, inconștientă și uneori scapă observației,
  2. Stresul ne afectează direct și nemijlocit corpul, uneori mai lent alte ori abrupt; fără îndoială stresul ne îmbolnăvește (dermatite, gastrite, sindrom de colon iritabil, căderea părului, pierderea dinților, boli autoimune, fertilitate, tiroidite, diabet, boli cardiovasculare etc.)
  3. Pentru a calma reacția corpului la stres e nevoie să lucrăm și cu corpul, nu e suficient să lucrăm cu mintea. Asta include exerciții de respirație, sport, masaj, osteopatie.

 

La nivel emoțional stresul apare ca o stare de agitație, uneori cu frică, alteori cu furie sau cu ambele, o dispoziție irascibilă, nerăbdătoare. 

 

La nivel cognitiv se manifestă prin gânduri negative, repetitive, convingeri sau credințe păguboase, o logică de tip alb sau negru, totul sau nimic.

 

Revenind la definiție – reziliența

 

Când apare un disconfort sau o neplăcere mintea și corpul încearcă să restabilească echilibrul, respectiv starea de bine. Unele dintre formele de adaptare sunt mai bune decât altele, așa că vorbim de adaptare sănătoasă sau nesănătoasă. Orice care îmi reduce starea de tensiune, nesiguranță, îngrijorare, neputință, copleșire etc. și mă aduce într-o stare de liniște fizică și emoțională, competență, putere în propria viață este o formă de adaptare sănătoasă.  Orice evită sau neagă senzația de disconfort pe moment dar are efecte secundare nedorite și nu e sustenabil pe termen lung este o adaptare nesănătoasă. Ex.: mă simt obosit și încordat și mă relaxez cu alcool, mâncare și/sau iarbă. Reziliența este capacitatea minții și corpului de a se reechilibra eficient, de a se adapta sănătos la situația de disconfort sau neplăcere. 

 

Uneori ne întâlnim cu situații în fața cărora tehnicile și capacitățile noastre de reechilibrare sunt depășite. Stresul există în viața noastră, nu vom scăpa niciodată de el. Întotdeauna va fi ceva care ne provoacă limitele de adaptare, ne duce într-un stadiu în care ce știam să facem nu mai e suficient. Reziliența în astfel de situații înseamnă să te observi, să evaluezi situația și să gesești (singur sau cu cineva) acele tehnici care te aduc înapoi în calm, astfel încât să poți deveni competent. 

 

Exercițiu de introspecție

  1. Săptmâna asta reflectați la ce anume crează neplăcere sau disconfort în viața voastră. Nu contează cât de mic sau de mare, notați tot. Traficul, felul în care partenerul/partenera își lasă cana de cafea/șosetele, relația cu un membru al familiei, gânduri de tot felul (rata, criza de mediu, când o să aveți timp să faceți x sau y treabă etc.) Tot ce observați că vă crează disconfort notați într-o aplicație de notițe în telefon sau într-o agendă și dați-i o notă de la 1 la 10, unde 10 e cel mai înalt nivel de stres imaginabil.
  2. Notați ce tehnici de adaptare la disconfort și neplăcere aveți. Ex.: ignorarea problemei, vă forțați să gândiți pozitiv, fumați o țigară, mâncați ceva bun, vă jucați pe telefon sau calculator etc. Evaluați de la 1 la 10 cât de eficientă este tehnica pe care o folosiți.