Întrebări frecvente

Home / Întrebări frecvente

Procesul psihoterapeutic, chiar dacă este unul bazat pe discuții, nu este unul lipsit de impact. Este de așteptat ca în cadrul terapiei să intrați în contact cu diferite emoții, de diferite intensități, inclusiv cu cele negative. De asemenea este de așteptat să vă schimbați perspectiva sau punctul de vedere asupra mai multor aspecte ale vieții dumneavoastră, iar schimbările sunt întotdeauna de natură să producă reacții puternice în noi înșine și în cei din jur. Este foarte important să știți de la început că psihoterapia este un proces de durată în care veți descoperi o multitudine de gânduri și emoții contradictorii. Acesta este un lucru normal și prezent la toți oamenii. Rolul terapeutului în acest proces este să vă faciliteze contactul cu aceste gânduri și trăiri, precum și procesul de autoacceptare și de maturizare.

Psihoterapia nu poate ține locul tratamentului psihiatric, acolo unde el este necesar, ca urmare a unei evaluări și a unui diagnostic.

Psihoterapia nu poate funcționa fără dorința de participare a clientului.

Psihoterapia nu poate face minuni și nu dă soluții sau rețete. Psihoterapia facilitează procesul personal de autocunoaștere,  autoacceptare și de construire a propriilor soluții.

Terapia de familie, pe numele său întreg Terapie sistemică și de familie, ajută oamenii aflați în relații apropiate să se ajute unii pe alții.

Terapia de familie creează posibilitatea pentru membrii familiei, cupluri și persoane aflate în relatii emotionale strânse să exprime și să exploreze în singuranță gânduri și emoții dificile, să își înțeleagă reciproc experiențele și punctele de vedere, să aprecieze nevoile celorlalți, să construiască pornind de la punctele forte și să facă schimbări folositoare atât în relație, cât și în propria viață. Pot beneficia de terapie de familie și persoanele individuale, folosind-o ca pe o oportunitate de a reflecta la relațiile importante din viața lor, găsind astfel căi de a avansa.

Cercetările (vezi mai jos) arată că terapia de familie folosește copiilor, tinerilor și adulților care se confruntă cu o varietate de experiențe și dificultăți.

Terapia de familie își propune:

  • să ofere atenție nevoilor fiecărui membru al familiei și/ sau altor relații importante din viața oamenilor;
  • să recunoască și apoi să construiască pornind de la punctele forte și resursele relaționale ale fiecărui individ;
  • să lucreze în parteneriat cu familia și cu ceilalți
  • să abordeze diferite tipuri de familii și relații, avand credințe și apartenențe culturale diferite, ținând cont de particularitățile fiecăreia;
  • să dea oamenilor puterea de a vorbi, adesea despre teme dificile sau dureroase, în moduri care respectă experiența lor de viață, invită la implicare și susțin recuperarea.

Terapia sistemică de familie abordează problemele psihice ale indivizilor din perspectiva relațiilor cu ceilalți, putând include si metode psihoeducaționale adresate unor grupuri formate din mai multe familii. Această practică s-a dovedit eficientă pentru dificultăți ale copiilor și adulților, atât în cazul celor patologice, cât si al unor probleme mai generale sau mai variate. Utilitatea sa a fost demonstrată pe parcursul tuturor etapelor de viață, de la copii până la vârstnici.

Lucrul terapeutic cu indivizi împreună cu familiile și/sau cu persoanele importante din viața lor permite folosirea relațiilor ca pe o resursă și reduce nivelul de stres și percepția de dificultate pentru toți cei implicati în proces. De asemenea numeroase studii arată că terapia de familie este deosebit de eficientă în cazul tulburărilor severe și complexe, care necesită tratament pe termen lung (ex. familii cu un membru care suferă de o afecțiune psihiatrică, familii care se confruntă cu abuz sau cu un alt tip de traumă etc.).

Cercetările au dovedit că terapia de familie este eficientă pentru copii, adolescenți și persoanele importante din viața lor în următoarele situații:

  • Probleme în copilăria mică – e.g., somn, hrănire și atașament ;
  • Abuz și neglijare a copilului;
  • Probleme de comportament la copil și adolescent – e.g., dificultăți de comportament, deficit de atenție și hiperactivitate, delincvență;
  • Probleme emoționale, inclusiv anxietate, depresie, doliu, tulburare bipolară, automutilare sau suicid;
  • Probleme legate de corp – enurezis (cunoscut și ca ‘pipi în pat’ sau ‘cearceaf ud’), encoprezis, dureri abdominale recurente, simptome inexplicabile medical, diabet sau astm greu de controlat;
  • Abuz de substante;
  • Tulburări de alimentație – anorexie, bulimie și obezitate;
  • Psihoză incipientă.

În cazul adulților și al familiilor acestora, cercetările arată că terapia de familie este eficientă în cazul:

  • Dificultăților relaționale;
  • Problemelor psihosexuale;
  • Violenței față de partenerului intim;
  • Tulburărilor anxioase;
  • Tulburărilor de tonus afectiv și depresiei;
  • Problemelor cu alcoolul sau alte substante;
  • Schizofreniei;
  • Adaptării dificile la o boală somatică cronică (ex diabet zaharat, paralizie, Alzhaimer etc.).

Studii: Carr, Alan (2016) How and why do family and systemic therapies work ? Australia and New Zealand Journal of Family Therapy. 37(1) 37-55 Carr, Alan (2014) The evidence base for family therapy and systemic interventions for child¬focused problems, Journal of Family Therapy, 36(2) : 107¬157. Carr, Alan (2014) The evidence¬base for couple therapy, family therapy and systemic interventions for adult¬focused problems. Journal of Family Therapy, 36 (2) pp.158¬194. Retzlaff, R. et al (2013) The efficacy of systemic therapy for internalizing and other disorders of childhood and adolescence: A systematic review of 38 Randomized Trials. Family Process. 2013; 52(4): 619¬652. ). Von Sydow, K. et al (2013). The efficacy of systemic therapy for childhood and adolescent externalizing disorders: A systematic review of 47 RCTs. Family Process, 52:576¬618. Von Sydow, K., et al (2010). The efficacy of systemic therapy with adult patients: A meta¬content analysis of 38 randomised controlled trials. Family Process, 49:457¬485.

Cercetările arată că terapia de familie este folositoare pentru copii, tineri, adulți și vârstnici care se confruntă cu o varietate de dificultăți și situații:

  • Dificultăți în relația de cuplu
  • Probleme de sănătate mintală la copii și adolescenți
  • Probleme de sănătate mintală la adulți
  • Dificultăți de comportament la copii, adolescenți și adulți
  • Probleme de ‘parenting’
  • Boală sau dizabilitate în familie
  • Separare, divorț și viața în familia vitregă
  • Anorexie, bulimie și alte tulburări de alimentație
  • Adopție, găzduire în plasament și alte nevoi de îngrijire ale copiilor
  • Abuz și violență domestică
  • Automutilare
  • Abuz de droguri și alcool
  • Efecte ale traumei
  • Dificultăți legate de îmbătrânire și alte schimbări ale ciclului de viață.

Scopul terapeutului de familie este să implice persoanele în împărtășirea punctelor de vedere și să faciliteze explorarea de noi directii de a merge mai departe potrivite pentru situația lor particulară. El nu ține partea nimănui, nu învinovățeste și nici nu ofera răspunsuri standard pentru toată lumea.

Întâlnirile (sau sesiunile) cu un terapeut de familie durează între 50 și 90 de minute, în funcție de nevoile clientului. În cadru întâlnirii terapeutul se va strădui să facă pe toată lumea să se simtă binevenită, să ofere fiecăruia șansa de a contribui la discuție dacă dorește.

Terapeutul de famile își va adapta tehnicile de lucru la vârsta, nevoile, resursele și preferințele participanților la sesiune. De exemplu sesiunile în care sunt implicați copii presupun adesea joacă și desenat. Unii vor prefera să discute împreună încă de la începutul sesiunii terapeutice, în timp ce alții vor prefera o întâlnire individuală cu terapeutul de familie înainte de a se decide dacă, când și cum își vor împărtăși gândurile și emoțiile cu alții. Terapeutul de familie va discuta cu dumneavoastră despre cum doriți să colaborați.

Unii terapeuți de familie lucrează individual, în timp ce alții lucrează în parteneriat cu alți colegi. Uneori acești colegi stau în spatele unui perete-oglindă pentru a observa sesiunea de terapie iar apoi își împărtășesc oservațiile și explorează posibilitățile. Numeroase familii spun că această abordare de echipă este foarte folositoare.

Nu. Pot vedea copii și adulți în sesiuni individuale sau în grupuri de familie. Pot lucra cu cupluri sau alte grupuri sau comunități, indiferent de vârstă.

Când o familie este asistată de mai multe organizații (ex. psihologul școlar, un logoped, un asistent social, medicul de familie), terapeutul de familie poate lucra cu rețeaua de pofesioniști precum și cu membrii familiei, pentru a se asigura că aportul lor este coordonat și deci folositor.

Uneori, în timp ce o persoană sau un grup dorește să încerce terapia de familie, alte persoane apropiate lor pot fi ceva mai rezervate. Acesta este un lucru de înțeles. A merge la terapie de familie poate să fie simțit ca un pas mare iar unele persoane sunt mai pregătite decât altele să îl facă.

Ar putea fi de folos să programați o întâlnire inițială cu terapeutul de familie, pentru a discuta despre posibilitatea unei colaborări și pentru a da fiecăruia ocazia să își exprime scepticismul, îngrijorările și să pună întrebări.

Am disponibile 3 locuri pe săptămână pentru sesiuni gratuite sau cu preț redus, în funcție de situația socială a clientului. Pentru detalii, vă rog să sunați la 0726 172 098

Accepțiunea noțiunii de familie variază de la un grup la altul și de la o cultură la alta. Asociația pentru Terapie de Familie înțelege prin familie orice grup de oameni care se definesc astfel, care țin unii la alții și care au grijă unii de alții.

Uneori nu e nevoie de mult pentru a ajuta oamenii să își (re)găsească resursele și modalități potrivite de a merge mai departe. Alteori dificultățile sunt mai complexe iar familiile pot avea nevoie de mai mult timp pentru a găsi o soluție funcțională. Vom discuta și vom deccide împreună frecvența și numărul sesiunilor de terapie.

La telefon – dacă nu răspund vă rog trimiteți sms sau mesaj pe whatsup și revin cât mai curând

Link la formular

Psihoterapeut de familie înseamnă un psihoterapeut cu drept de liberă practică ce a urmat un curs de formare în terapie de familie. Calificarea trebuie să fie atestată de Colegiul Psihologilor din România.

Psiholog: un absolvent al Facultății de Psihologie, care a absolvit prima etapă a formării de specialitate într-o orientare. Psihologul poate avea drept de practică sub supervizare – în acest caz activitatea psihoterapeutului este verificată de un supervizor – sau autonom. În funcție de numărul de ore de experiență și de cursuri de specializare absolvite, psihologul poate obține diferite grade. Pentru mai multe informații vizitați situl Colegiului Psihologilor.

Este posibil să mai aveți și alte întrebări, în funcție de situatia în care vă aflați. Puteți avea nelamuriri în legatura cu, de exemplu, confidențialitatea celor discutate în terapie, cine poate lua parte la sesiuni, timpul, locul și durata sesiunilor, costul, procedura în cazul anulării unei programări. De asemenea se poate să doriți mai multe informații despre experiența și pregătirea profesională a terapeutului. Acestea sunt fară îndoială chestiuni importante pe care terapeutul dumneavoastră va fi bucuros să le abordeze atunci când discutați.