Ne pozăm excesiv vacanțele, dar uităm să le mai trăim.

Într-o vară, eram în vacanță la mare. Mă plimbam pe înserat printr-un sătuc pescăresc, luându-mă după un miros îmbietor și sperând că voi găsi sursa și voi putea gusta. Brusc m-a trezit din reverie vederea unui grup de vreo trei cupluri, ieșite împreună la plimbare. Toți, fără excepție, pozau și filmau. (Atenție, nu eram pe Lună, să zici că n-ai mai văzut și nici nu vei mai vedea așa ceva!) Apoteoza a fost unul dintre bărbați, care vorbea la telefon, filma și poza în același timp. Iar conversația de la telefon nu avea nicio legătură cu experiența sa turistică.

Priveliștea asta m-a făcut să mă gândesc la un aspect al vacanțelor care cred că trece adesea complet neobservat dar care determină mult din calitatea experiențelor noastre. Sunt convinsă că pe înregistrări și poze, vacanța acelor oameni a arătat bine și frumos dar nu pot să nu mă întreb dacă a existat și o trăire subiectivă a acelor experiențe, dacă oamenii aceia au fost realmente prezenți în acele locuri ori corpurile lor doar au bântuit pe acolo ca niște fantome, când mintea lor a continuat de fapt să faca ceea ce face de obicei: ruminează, se împrăștie, se lasă distrasă de orice…

Capacitatea de a fi prezenți într-un aici și acum, de a fi vii fizic și psihic în aici și acum este cea care face experiențele să fie valoroase. În vacanțe văd adesea cum oamenii se concentrează pe făcut lucruri. Să facă și aia, și ailaltă, să vadă și obiectivul ăsta, și pe celălalt… Dar asta e aceeași alergătură din tot timpul anului, doar că în alt décor. Schimbarea e doar aparentă. În profunzime, suntla fel de deconectați de sine înșiși și de experiențele lor.

Cel puțin în zonele urbane, pare că oamenii sunt foarte centrați pe control și pe a face, a bifa, a livra. Nebunia țintelor, obiectivelor și evaluărilor din domeniul business a ajuns să ghideze și viața privată, iar asta e extrem de păgubos. A trăi ca și cum ai fi mereu într-o cursă cu ceilalți și cu tine e istovitor și inutil, fiindcă te descentrează ca ființă. Ești mereu în afara ta și în afara realității. Iar vacanțele par să nu facă excepție. În loc să fie o pauză de la măsurabile și livrabile, vacanțele pe care le văd par să fie adesea tocmai despre asta. Cât de mult ai văzut? Cât de multe și diverse lucruri ai făcut? Etc.

Mai este apoi tema lui a fi singur, tu cu tine sau cu partenerul/a ta. Sunt cupluri pentru care ideea unei vacanțe în doi e plictisitoare, așa că își fac vacanțele cu prietenii. E acoperirea perfectă: sunt împreună și în același timp sunt separați! Se pot preface că totul e bine atâta timp cât sunt mereu cu cineva și au ceva de făcut.

Dar vacanțele pot fi și un moment de reflecție la noi înșine și la relațiile cu oamenii cei mai importanți din viața noastră. Pot fi un timp în care doar să stăm și să fim. Să ne bucurăm că azi suntem aici, cu noi înșine și cu persoana pe care am ales-o lângă noi. În vacanță putem încerca să ne izolăm de zgomotul vieții cotidiene și să ne rebranșăm la noi. Un astfel de timp e sursă de energie și de creativitate. Dacă ceva din ce găsim în noi și în relațiile noastre nu ne mulțumește, în asemenea momente de conectare cu noi înșine avem șansele cele mai bune să găsim o cale de schimbare și de reparație – în tot cazul șanse mai bune decât atunci când suntem în zumzetul din restul anului.

Statul degeaba, lenevitul și visatul cu ochii în soare sunt foarte under rated zilele astea. Eu însă nu le-aș subestima deloc! Uneori e mai înțelept să nu faci ca toată lumea.

* Articol publicat mai întâi pe https://republica.ro/ne-pozam-excesiv-vacantele-dar-uitam-sa-le-mai-traim-am-fost-cu-adevarat-acolo-sau-am-bantuit-ca-niste