Limitele parentingului după carte

În ultimii ani pare să fi apărut o nouă modă în materie de crescut copiii. Generațiile crescute cu cheia de gât au devenit acum părinți. O parte din ei își cresc copiii așa cum a fost crescuți ei înșiși iar o altă parte din ei vor să evite toate greșelile de creștere și educație pe care le-au trăit ei. În același timp, pe piața de carte și pe cea de cursuri de așa numită dezvoltare personală, au apărut din ce în ce mai multe titluri, ateliere și cursuri de parenting iar cele două elemente – părinții dorinici de mai bine și piața de self help – fac un tandem de milioane! Asta ca să nu mai punem la socoteală piața de haine, jucării, cosmetice sau educație preșcolară, care este în bum. Evident, toate astea sunt un progres față de vremea în care nu găseai blugi de gravidă decât la Viena iar cărți de parenting nici atât. Dar nu pot să nu mă întreb dacă în spatele consumului acestuia de manuale și artefacte pentru creșterea copiilor nu se află cumva și o mare nesiguranță, o anxietate, o nevoie de control și de perfecționism a părinților și a mamei în special, ce își găsește liniștea și punctul de sprijin în aceste resurse, în lipsa unor resurse în propriile experiențe de viață.

Este fără îndoială un progres și un lucru pozitiv faptul că ne preocupăm de felul în care ne îngrijim bebelușii, că îi alăptăm, că îi purtăm pe noi în sling, că dormim cu ei, că le căutăm creșe și grădinițe care să aibă metode de îngrijire și educare mai civilizate decât standardul ori că învățăm comunicarea non-violentă. Dar ceea ce pare să fie mai puțin evident pentru mulți adulți este faptul că neputințele și nepriceperile noastre ca părinți vin din propria noastră experiență de viață, care îmbibă toate interacțiunile noastre cu proprii copii și pe care o dăm astfel mai departe, indiferent că vrem sau nu.

Să luăm ca exemplu comunicarea non-violentă. Oricine poate învăța o formulă verbală non violentă și aparent empatică. Dar ceea ce trăiești tu, ca adult/părinte/copil (sunt cele trei roluri între care vom pendula rapid și din care vom reacționa automat), atunci când copilul tău are un comportament ce îți apasă butoanele acelea, este tot acolo. Ba mai rău, îi vei transmite copilului un mesaj double bind (termenul se referă la mesaje care literal spun ceva, dar în subsidiar cer sau exprimă exact opusul. Exemplul clasic: Fă ce vrei!). Nu poți face comunicare non-violentă cu propriul copil sau cu alt adult atâta timp cât tu nu ai trăit într-o relație experiența relaționării non-violente chiar și în momente critice sau de diferend major. Poți spune cuvinte, dar ele nu sunt formule magice. Mesajele noastre sunt întotdeauna însoțite de trăirea emoțională pe care o avem la momentul vorbirii iar calitatea trăirilor noastre se alterează doar prin experiențe relaționale sănătoase.

Un alt exemplu este attachment parentingul. Conceptul este unul psihanalitic și a fost lansat de un psihanalist britanic – John Bowlby. Toți copiii formează un tip de relație de atașament față de principala figură de îngrijire, dar faptul că alăptăm, facem cosleeping, purtăm bebelușul pe corp etc. nu înseamnă în mod necesar că experiența de conectare psihică dintre mamă și copil este una securizantă pentru copil. O mamă care ea însăși a trăit primele luni de viață într-o experiență de necuprindere și neconținere psihică, care la vârsta adultă trăiește fobii, angoase și anxietăți de tot felul și care nu își vindecă aceste experiențe într-o relație terapeutică, va avea dificultăți majore (conștiente sau nu, recunoscute sau nu) în a oferi propriului copil acea experiență sănătoasă, hrănitoare și creatoare a conținerii psihice. În continuarea atașamentului vine tema separării. Întreaga copilărie este despre un proces de maturizare fizică și psihică, produs în tandem. În plan psihic dar și fizic, începând de la naștere, copilul va trece de la dependență totală, la semidependență iar apoi la independență. Experiența mamei alături de propriul copil va pune în joc toate abilitățile mamei de a conține psihicul în formare al copilului iar apoi de a-i permite separarea treptată, pe drumul către independență. Această experiență este adesea extrem de provocatoare pentru ea, fiindcă prin identificare cu propriul bebeluș, își va retrăi și reactiva, mai mult sau mai puțin conștient, propriile experiențe de bebeluș și de copilărie și implicit propriile răni și limite. Iar dacă aceste expereințe ale adultului nu au fost suficient de bune sau nu au fost vindecate ulterior într-un proces terapeutic, nicio carte și nicio instrucțiune nu va putea înlocui golul, neputința și anxietatea dintre mamă și bebeluș.

Iar apoi mai este conceptul de mamă suficient de bună – good enough mothering. Este tot un concept psihanalitic și îi aparține lui D. W. Winnicott și nu are nicio legătură cu stilul „lasă că merge și așa”. O mamă, pentru a fi bună, nu trebuie să fie perfectă, ci trebuie să constituie un mediu receptiv la nevoile copilului său, iar diada lor va fi întotdeauna unică. În materie de parenting, este ca la instrucțiunile de urgență din avion: mai întâi îți pui tu masca de oxigen. O mamă suficient de bună este o mamă conștientă de propriile limite și neputințe și capabilă să schimbe ceva la ea însăși și la relațiile sale cu ceilalți, astfel încât să fie disponibilă pentru copilul său, așa cum acesta are nevoie de ea. În plus, aceste nevoi ale copilului nu se limitează la hrană și îngrijire fizică. Ele se extind la rolul de adult model, atât independent cât și în relația de cuplu, în matricea formatoare a familiei de bază. Din această perspectivă, în măsura în care adultul este el însuși un copil rănit, experiența de a crește copii poate veni ca o presiune sănătoasă spre maturizare. Ceea ce este însă esențial de luat în calcul este că parentingul este despre relații sănătoase, iar relațiile nu se învață din cărți, ci se trăiesc. Evident, cărțile sunt importante. Ne pun la îndoială atotcunoașterea, ne lărgesc orizontul și ne pun pe gânduri. Dar mai departe, schimbarea și reparația au nevoie de combustibilul relațional, lucru pe care nicio carte de self help nu îl poate oferi.

* Articol publicat prima oară pe https://republica.ro/limitele-parentingului-zdupa-carte-ca-parinte-este-ca-la-instructiunile-de-urgenta-din-avion-mai-intai